Salarii chiar şi de 20 de ori mai mari pentru medici
Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Satu Mare, dr. Dumitru Fanea, în ultimii doi ani, 17 medici tineri din judeţ au renunţat la locurile lor de muncă din unităţile spitaliceşti din judeţ şi s-au dus să profeseze în străinătate. În anul 2009, au părăsit sistemul sanitar sătmărean şapte medici specializaţi în medicină de familie şi obstretică – ginecologie. În primele opt luni ale acestui an, numărul medicilor plecaţi în străinătate a ajuns la nouă. Majoritatea medicilor sătmăreni au plecat să lucreze în spitale şi clinici din Germania. De asemenea, doi dintre aceştia au plecat în Franţa, iar unul în Anglia.În străinătate, medicii sunt cu mult mai bine plătiţi decât în România, ajungând să încaseze salarii chiar şi de 20 de ori mai mari decât în ţară. Cel mai mic salariu este de 3.000 de euro pentru un rezident sau un medic începător în Germania, iar un medic cu doi ani de experienţă este plătit cu 8.800 de euro lunar în Anglia. Salariul pentru un medic cu vechime se ridică chiar la 10.000-12.000 de euro lunar.
Salarii de 1.500 – 1.600 de euro pentru asistenţi
Aceeaşi tendinţă se manifestă şi în cazul asistenţilor medicali. Potrivit preşedintelui Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, filiala Satu Mare, Adriana Costea, 17 asistenţi medicali din judeţ au plecat la muncă în străinătate în ultimii doi ani. Aceştia au plecat să profeseze în Belgia, Italia şi Irlanda. De asemenea, trei absolvenţi ai şcolii de asistenţi medicali din Satu Mare au plecat în străinătate imediat ce şi-au încheiat studiile. Alţi colegi de-ai lor şi-au exprimat deja intenţia de a proceda la fel.Potrivit preşedintelui Adriana Costea, asistenţii medicali sunt mult mai bine plătiţi în ţările occidentale. “Asistenţii care pleacă la muncă în aceste ţări câştigă în jur de 1.500 – 1.600 de euro pe lună, iar activitatea lor de acolo nu diferă cu nimic faţă de cea din ţară. Pleacă în special asistenţii tineri, care cunosc limbi străine. În ultima perioadă, tot mai mulţi asistenţi din judeţ şi-au exprimat intenţia de a merge la lucru în străinătate. Pleacă pentru bani, căci, din păcate, în viaţa asta totul se rezumă la bani”, ne-a declarat Adriana Costea.
Tot mai mulţi asistenţi medicali sătmăreni se gândesc să îşi caute de lucru în străinătate. “După ce mi s-a tăiat 25% din salariu, abia îmi ajung banii să mănânc, să-mi plătesc utilităţile şi ratele la bănci. Asta nu e viaţă. Mă gândesc tot mai serios să plec în străinătate. Am citit pe internet că clinicile din Marea Britanie caută peste 300 de asistenţi medicali români. Contractele de muncă sunt pentru o perioadă nedeterminată, iar salariile de cel puţin 1.900 de euro pe lună. În alte ţări se câştigă între 1.500 şi 1.600 de euro pe lună. Trebuie să fiu nebun să mai stau în ţară pentru nici 200 de euro”, ne-a declarat un asistent medical din Satu Mare.
Peste 8.000 de cadre medicale plecate în străinătate
În primele şase luni din 2010, România a pierdut peste 8.100 de cadre medicale care au plecat, prin contracte de muncă, să lucreze în clinicile şi spitalele din străinătate. Aceşti români sunt numai o parte din cei peste 72.000 care au plecat în perioada ianuarie-iunie 2010, din ţară, după ce au aplicat la ofertele angajatorilor străini din state precum Marea Britanie, Franţa, Germania, Suedia şi Malta.Tăierile salariale, disponibilizările în sistemul sanitar şi datoriile excesive ale unităţilor spitaliceşti din România au generat o creştere cu 40% a numărului de persoane care au aplicat pentru posturi în domeniul medical, în afara ţării. În consecinţă, 8.102 au părăsit sistemul medical naţional pentru a activa în state precum Marea Britanie, Franţa, Germania, Suedia şi Malta, care au oferit cele mai multe oportunităţi de angajare în perioada de timp analizată, arată statisticile oficiale. Numărul emigranţilor români cu specializare în domeniul sanitar este depăşit doar de numărul celor care au plecat din ţară pentru a se angaja, cu acte în regulă, în domeniul construcţiilor.
Plin cu anunţuri de recrutare pe internet
Pe Internet sunt postate sute de anunţuri ale unor firme de recrutare, care caută medici şi asistenţi medicali pentru diverse spitale, clinici şi centre de îngrijire a bătrânilor din străinătate. Majoritatea firmelor caută cadre medicale pentru Anglia, dar există numeroase oferte şi pentru Franţa, Belgia, Italia, Cipru şi Statele Unite ale Americii. Ofertele postate, prin care se promit salarii de mii de euro, sunt foarte tentante pentru medicii din ţara noastră. De asemenea, există la fel de multe anunţuri şi pentru asistenţi medicali, în aceleaşi ţări occidentale. Oferta salarială este de circa 1.500 de euro pe lună. Astfel că medicii şi asistenţii medicali din judeţ nu trebuie să se ostenească prea mult pentru a-şi găsi un loc de muncă în străinătate. În ultimele săptămâni, chiar şi prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocupare şi Formare Profesională (AJOFM) Satu Mare sunt oferite locuri în străinătate pentru cadrele medicale sătmărene. AJOFM Satu Mare oferă 200 de locuri de muncă pentru asistenţi medicali în Malta, un loc de muncă pentru un medic radiolog în Danemarca, respectiv un loc de muncă pentru un medic chirurg în Suedia. Mai departe
Adauga comentariu (0)
Hits: 40



Pălitura de osânză























