De remarcat faptul că în sfârşit se dă o lege şi se spune şi ce păţeşti dacă nu o respecţi!
Am auzit primari plângând ca din ţeavă de orgă, unii ameninţând că vor tăia iluminatul public, alţii că nu vor desfunda canalele, alţii că nu vor repara şcolile, că vor tăia motorina cum se taie maioneza şi alte ameninţări de „domnul Goe”. Acum au ocazia să-şi acopere sau să-şi justifice neputinţele punând totul pe umerii umilului Emil Boc care ar fi un om de omenie dacă nu l-ar învenina preşedintele Băsescu, duşmanul tuturor românilor, motorul tuturor relelor, cel care vrea să ne arunce-n mare. Spre liniştea primarilor şi spre cugetarea Dvs stimaţi cititori, am să vă spun, pe baza îndelungilor mele observaţii, datorită meseriei, cum se pot reduce, dintr-o mistrie, dintr-un şpaclu cele 20% procentuale din cheltuielile ori fără cap, ori fără picioare ale primarilor.
- Să nu se mai facă, în oraşe, parcări, staţii de autobus şi treceri de pietoni prevăzute cu belţi, pe bune.
- Să fie tunsă iarba din parcuri sau spaţii verzi cu ajutorul cailor, a văcuţelor sau a oilor, pe glumă.
- Capacele de la canalizare să fie făcute din aur, că ălea din fontă se pot vinde fără probleme la fier vechi – pe glumă.
- Aleile din parcuri ar arăta mult mai bine, mai în spiritul locului dacă s-ar folosi diverse nuanţe de piatră de carieră, inspirat combinată, în loc să se folosească dale şi pavele stas, care costă cu 200% mai mult decât piatra – pe bune
- Ar fi foarte interesant ca iluminatul public să funcţioneze numai noaptea, nu aşa cum se întâmplă în oraşul nostru, unde „se umblă ziua cu lumina”.
- Într-un final, ce-ar fi dacă pe marginea străzilor, în parcuri, în spaţiile verzi s-ar semăna şi puţin busuioc, un rozmarin, o mentă creaţă, în loc de tot felul de flori scumpe, mai scumpe decât pământul de sub ele?
Seteaza ca favorit
Semn de carte
Trimite prin email
Vizite: 181
Comentarii (0)

Scrie comentariu
| < Anterior | Următor > |
|---|



PostPamflet























