Posturi restructurate, angajaţii rămân
La Primăria municipiului Satu Mare se vor face restructurări doar de posturi, niciun angajat nefiind în pericol de a fi concediat. Potrivit primarului municipiului Satu Mare, în urma restructurărilor vor fi reduse aproximativ 250 de posturi. Astfel, la Primăria Satu Mare au mai rămas 737 de posturi din cele circa o mie câte existau înainte. Însă niciun angajat nu va fi disponibilizat, deoarece nici aceste posturi nu sunt ocupate în totalitate. În prezent, Primăria Satu Mare şi instituţiile subordonate au un număr de 670 de angajaţi şi rămân libere 67 de posturi.În aceste condiţii, aparatul propriu al Primăriei Satu Mare dispune, după restructurări, de un număr de 258 de posturi din care sunt ocupate 202, în timp ce Poliţia Comunitară dispune de 112 posturi, toate ocupate, Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa Persoanelor – 25 de locuri, din care 23 ocupate, Administraţia Pieţelor – 90, din care 88 ocupate, iar Serviciul pentru Siguranţa Traficului dispune de 38 de locuri, din care 32 ocupate. Dintre instituţiile de cultură subordonate Primăriei Satu Mare, Teatrul de Nord dispune de 130 de posturi, toate ocupate, Filarmonica are 64 de posturi, din care 62 ocupate, Casa de Cultură dispune de 12 posturi, din care 9 ocupate, în timp ce Clubul Sportiv Municipal are 12 posturi, toate ocupate. Propunerile de restructurare vor fi trimise la ANFP în cursul săptămânii viitoare, iar în şedinţa din data de 12 august vor fi supuse aprobării de către Consiliul Local al municipiului Satu Mare.
La instituţiile publice nu se ştie nimic
Cel puţin până ieri, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare nu se ştia nimic despre reducerile de personal. Directorul instituţiei, Dan Maier, ne-a declarat că încă nu a primit nicio cominicare oficală din partea Ministerului Finanţelor şi, din câte are cunoştinţe, încă se mai discută despre acest aspect la minister. “Singurele dispoziţii primite până acum sunt cele referitoare la reducerile de cheltuieli, şi anume reduceri de 25% cu fondurile de salarii şi cu 20% din cheltuielile cu materiale. Despre reducerile de personal nu am primit nimic oficial până în prezent”, a precizat Dan Maier. Totuşi, directorul DGFP a adăugat că este foarte posibil să se facă reduceri de personal la Finanţe. “În primul rând, la reducerile de posturi se va avea în vedere, în principal, posturile vacante, însă nu cred că doar reducerea acestor posturi va fi suficientă. Aproape sigur se vor face şi disponibilizări, dar deocamdată nu ştim câţi oameni şi de unde vor fi concediaţi”, a mai afirmat Maier.Situaţia este asemănătoare şi la Prefectura Satu Mare şi Casa Judeţeană de Pensii. Directorul de cancelarie al Prefecturii Satu Mare, Romeo Tămăşan, susţine că instituţia aşteaptă un act normativ concret din partea Guvernului. Directorul Casei Judeţene de Pensii, Eugenia Sabou, ne-a declarat, la rândul său, că încă nu se ştie nimic despre reducerile de personal. “Dacă ni se vor impune reduceri de 25%, atunci vom fi nevoiţi să dăm oameni afară, deoarece în instituţia noastră nu sunt vacante decât două posturi”, a precizat Eugenia Sabou.
Funcţionari norocoşi
Funcţionarii primăriilor din judeţ se pot declara norocoşi, în condiţiile în care în niciun municipiu sau oraş din judeţ nu se pune problema disponibilizărilor. Mai mult, la Carei şi Tăşnad, pentru a nu pune oamenii pe drumuri, edilii locali au găsit o metodă extrem de ingenioasă de a fenta intenţia Guvernului. Astfel, soluţia stă în înfiinţarea unor societăţi comerciale, urmând ca angajaţii să fie detaşaţi în cadrul viitoarei firme. “Se discută în acest moment despre înfiinţarea unei firme şi transferarea unor muncitori. Intenţia va fi supusă aprobării Consiliului Local în următoarea şedinţă. Este vorba despre angajaţii Direcţiei de Servicii Publice Locale, care vor avea acelaşi obiect de activitate, doar că vor fi plătiţi pe statele de plată ale viitoarei societăţi comerciale”, a declarat secretarul Primăriei Carei, Sroth Clara. Chiar dacă Primăria Carei a luat decizia de a disponibiliza nu mai puţin de jumătate din numărul de angajaţi ai Poliţiei Comunitare Carei, din cei 42 de angajaţi urmând să rămână numai 22, personalul aşa-zis disponibilizat va fi angajat în cadrul unor firme private. Acelaşi tertip a fost adoptat şi de edilii din Tăşnad. Astfel, viceprimarul Ionel Astalâş a declarat că din cei 115 angajaţi ai Primăriei Tăşnad, 45 vor fi trecuţi pe statele de plată a viitoarei societăţi comerciale, în timp ce 70 de angajaţi vor rămâne pe statele de plată ale primăriei.Personal insuficient
Şansa bugetarilor sătmăreni a stat în faptul că primăriile au funcţionat de ani buni cu o schemă de personal subdimensionată. De exemplu, primarul oraşului Livada, Ioan Sebeşi, susţine că toţi cei 60 de angajaţi, din care numai nouă au statut de funcţionar public, vor fi păstraţi. “De cinci ani nu am mai încadrat pe nimeni şi ne confruntăm cu o criză de personal. Chiar am mai avea nevoie urgentă de cel puţin patru persoane. Dar nu avem ce să facem, încercăm să ne descurcăm”, a declarat Ioan Sebeşi. Acesta a mai precizat că în urma unei întâlniri a primarilor din judeţ a reieşit faptul că nicio primărie din judeţ nu se confruntă cu o organigramă supradimensionată, judeţul nostru fiind printre primele din ţară la acest capitol. La Ardud se înregistrează aceeaşi situaţie. Viceprimarul Szakacs Emeric susţine că deşi are o organigramă cu 60 de posturi, pe statele de plată se regăsesc numai 38 de angajaţi, respectiv opt poliţişti comunitari, fapt care nu va obliga primăria să recurgă la disponibilizări.
Seteaza ca favorit
Semn de carte
Trimite prin email
Vizite: 235
Comentarii (0)

Scrie comentariu
| < Anterior | Următor > |
|---|



























