Jurnalul de Vineri

Diavolul este maimuţa lui Dumnezeu, spunea Luther. Probabil şi pe vremea lui existau, ca-n toatã istoria, nenumãrate exemple. Dar adevãratele demonstraţii de maimuţãrealã în masă au fost „implementate” mai târziu, dupã ce pãrinţii ideologiilor au produs şi expandat umanismul, apoi comunismul egalitarist şi în fine, postcomunismul consumerist care-şi aflã perfect perechea în capitalismul de pradã. Tot parcursul acesta care pare, la scarã globală, inevitabil, nu-nseamnã decât o extindere egalizatoare, relativ monotonã, a unei mulţimi de forme care au „libertatea” de a mima orice valoare în ansamblul sintetic al elementelor definitorii pentru culturã (inclusiv religie!) ca esenţã a civilizaţiei moderne. Pierzându-şi paradigma divinã, lumea a optat pentru propria îngrãdire, în diverse formate „libere”. Drept urmare, axei valorice întemeietoare îi revine un loc tot mai marginal, mai restrâns, adesea, total contrafãcut şi total condamnat. Elementele definitorii ale civilizaţiei se modifică ireversibil, atât privind cultura materialã (cantitatea şi calitatea bunurilor care au invadat pieţele locale şi, mai nou, piaţa globalã) cât şi cea imaterialã aflatã de cel puţin cincizeci de ani într-o continuã „revoluţie”. Mutaţiile asupra  normelor, obiceiurilor şi tabu-urilor, asupra a ceea ce o societate sau alta crede cã e bun, corect sau plãcut aduc, pe lângã aspecte pozitive şi dezechilibre insurmontabile. Straniu! Deşi teoretic, toate astea ar avea drept noimã eliberarea energiilor creatoare, se dovedesc, de regulã, drumuri înfundate. Relativismul interpretãrilor referitoare la condiţia umanã ocupã un orizont mereu mai larg, seducãtor şi, paradoxal, finit; pentru cã, fãrã verticala existenţei, orice societate e expusã vijeliilor şi distrugerilor precum zonele despãdurite din România acestor zile. O ţarã în scufundare sub povara maimuţãrelii, combinatã cu un cinism devastator. Luther a avut limitele sale dar a intuit perfect rolul „maimuţei”. Cu cât lumea se aplatizeazã, cu cat e mai „defrişatã”, mai departe de verticala divinã, cu atât se scufunda. Dar individual? Pare greu de crezut în acest climat de triumf continuu al maimuţãrelii, însã, conform unor legi imbatabile, doar cei care evadeazã din planeta fundurilor roşii, pot da altã turnurã societãţii.

Următor >