Jurnalul de Vineri

Pare stăpân pe situaţie, dar nu este aşa şi chestia asta a început să se vadă deja cu ochiul liber. Vasile Maxim, şeful poliţiei de frontieră Satu Mare, pierde pe zi ce trece teren în faţa adjunctului său Tiberiu Gim Giurea. Îşi pierde autoritatea, iar în domeniul frontierelor, aceasta se măsoară sec, în controlul contrabandei de ţigări. În timp ce Maxim nu ştie cum să le mai facă pe plac şefilor de la Bucureşti, prefectului şi mai marilor organizaţiei judeţene a partidului de guvernământ, Gim şi-a implantat oameni de încredere în posturile sensibile, profitând că răspunde de munca operativă. În timp ce lui Maxim nu i-au mai rămas decât contrabandiştii din jurul omului de afaceri Luca Simion, care lucrează mână-n mână cu vameşul Silviu Pulbere, finul său de cununie, Gim ia cireaşa de pe tort şi-şi sporeşte averea. Cât timp Pulbere face treaba murdară, iar banii din contrabandă se împart cu baştanii de la PDL, de postul naşului său de cununie Vasile Maxim nu se atinge nimeni. Lui Maxim nu-i rămân decât visurile de mărire. Cel mai mare vis este să-şi păstreze postul, iar lumea să se oprească pe stradă şi să zică entuziasmată: acesta este maximul de competenţă a poliţiei de frontieră, Vasile cel mai mare, naşul lui Pulbere. Al doilea vis este să fie uns în postul de şef al SIPI Satu Mare, iar al treilea, în cel de şef al IJP Satu Mare. Maxim contează pe sprijinul prefectului Giurcă, pe care îl plăteşte gras, care le şopteşte complicitar la ureche şopârlelor de partid şi stat, că Maxim e băiat bun, că îşi merită renumele, indiferent unde s-ar afla. Lui Giurcă nu-i place totuşi anturajul lui Maxim, pe care preferă să-l ştie în mediul lui. De la chiolhanurile şefului poliţiei de frontieră, stropite din belşug cu vodcă, n-au lipsit în ultima vreme şpăgarii din Vama Petea, trimişi în judecată de DNA. Cam astea sunt micile tribulaţii ale lui Maxim, că treaba lui Gim este să facă bani cu ghiotura. Oamenii săi îi blochează pe micii traficanţi să lucreze prin Vama Halmeu, lăsându-i în frontul de lucru doar pe protejaţii lui Pulbere. La ora la care facem vorbire despre starea de fapt din nord-vestul României, o maree de ţigări ucrainene a inundat pieţele Sătmarului, fără ca nimeni să o mai poată dovedi, în măsura în care ar fi existat voinţă politică pentru a stopa acest fenomen neplăcut. Aparent, statisticile zic că ar fi existat voinţă politică de stopare a contrabandei cu ţigări. Zodia luminoasă a lui Gim pare să se apropie de sfârşit, iar sfârşitul începe de regulă cu mici pâri şi jalbe făcute pe linie ierarhică, ce s-au transformat cu vremea în plângeri penale în toată regula, făcute la DNA şi la Parchetul General. Gim nu mai este în apele sale teritoriale. Un râu de sudoare acră îi îmbăloşează cugetul, un rid adânc cât Canionul Colorado îi taie conştiinţa, un nor cât Norul lui Magellan îi umbreşte viitorul. Deja, neoficial se fac pariuri dacă şefii săi cei mari, la care a cotizat cu valize de euroi de-a lungul anilor, o să-l scoată basma curată, iar problema cea mai nasoală e că nici Maxim nu se simte deloc bine.

În politică nu există decât învingători şi învinşi (indiferent de ce cred şi spun aceştia din urmă). În istorie vor fi alte diferenţieri, istoria operează ştiinţific, analizează după criterii complexe, acolo evaluarea este făcută altfel şi cu alt scop. În ce ne priveşte, atitudinea tipică, de regulă perdantă (nu mă refer la oamenii casei, la reţeaua celor cumpăraţi sau a celor slabi, agăţaţi prin tehnici media) seamănă izbitor cu cea a suporterilor de footbal: frenetici „Pro” în caz de victorie, dezlănţuiţi „Anti” în caz de eşec…
Până la judecata istoriei e limpede că pedeleul merită drastic sancţionat pentru  nedesprinderea de păcatul originar, de matricea corupţiei. E limpede şi că Boc n-a părut, din capul locului, ministrul capabil să urnească căruţa, lucru confirmat pe parcurs: a pierdut startul şi pe urmă s-a mai şi oprit din loc în loc să-şi lege şireturile…  Deloc încurajator! L-am fluierat toţi pe bună dreptate, cine nu s-ar fi înfuriat?… Şi cei portocalii şi „ceilalţi” (care vai, cu ce cocteiluri „molestov” l-au atacat!) dar şi cei de pe margine plus preşedintele Băsescu! De ce nu s-a găsit altul mai bun?… De ce nu s-au gasit alţi miniştri în locul controversaţilor B, V şi B?… Greu de înţeles şi de acceptat! Ceea ce nu se poate nega, însă, că şi aşa, împiedicat de unii şi alţii, dar mai ales, de el însuşi, dându-şi dezarmant, cu stângu-n dreptul, premierul Boc a reuşit, într-un climat extrem de ostil, pe lângă rateuri, şi câteva mişcări imperios necesare care, până la el, nu păreau posibile! Că tocmai aceste acţiuni ale sale pe de o parte  sunt aspru criticate pentru lentoare şi incoerenţă, iar de cealaltă, sunt pricină de isterie naţională, nu-i de mirare. Cu toate astea, demersurile de blocaj din interior în acest moment sunt dezagreabile. Conştient de situaţie dar şi de lipsa de alternativă, în extremis, preşedintele a acordat un răgaz guvernului, un „credit” de două luni, exact timpul în care „statul”, în mare parte, era în vacanţă. Au urmat previzibil, vijelii din toate părţile,  inclusiv dinspre acel nucleu „promiţător, vizionar, proactiv”… Oare era atât de greu pentru d-nii Preda&Voinescu să reziste caniculei politice până-n septembrie?

Nu este vorba de Midsummer Night’s Dream, comedia romantică a marelui Will, una dintre cele mai jucate comedii ale geniului englez, este vorba de comediile jucate zilnic de politicienii mioritici, mânaţi de interese total diferite de cele ale majorităţii poporului român.
Amicii noştri liberali au stagnat în demersul de a schimba rezultatele unor alegeri democratice pentru a-şi salva patronul de puşcarie şi pentru a continua afacerile începute în anii 2007-08 când au reuşit sa fure creşterea economică a României şi să o împartă frăţeşte cu „adversarii” istorici, social-democraţii, învăţăceii celui „sărac şi cinstit”,  devalizatorii istorici ai României.
Cine a crezut că guvernul Boc va reuşi  să se ridice deasupra intereselor clientelare a greşit amarnic. Baronii portocalii sunt la fel de veroşi ca cei roşii şi galbeni. Nu există nici o diferenţă între Patriciu şi Fenechiu sau  Videanu şi Ioan Oltean, toţi sug din aceeaşi sevă, împuţinând vlaga rămasă poporului român, furând  ceea ce a mai rămas după hoardele baroneţilor lui Iliescu.
Nopţile de vară s-au terminat, am visat cu toţii un guvern mai bun şi o societate mai corectă. Am visat un guvern care-şi face treaba încercând să scoată ţara din mlaştina în care o hoardă întregă de politicieni corupţi au băgat-o. Poate împreună cu nopţile de vară şi visurile noastre se termină şi adolescenţa acestei firave democraţii şi vom trebui sa regândim felul în care aceasta democraţie se poate apăra de elementele dăunătoare ei.
O ultima şansă are aceasta revoluţie portocalie: daca oamenii vor şti să-şi asume greşelile şi să opereze cancerul clientelismului şi al elementelor feseniste care  l-au sabotat cu ajutorul incapacităţii de lider a Premierului Boc.
Acum sau niciodată Basescu trebuie să-şi îndeplinească misiunea, sau este un adevărat agent al schimbării sau este ceea ce a spus cu gura lui in 2004, încă un ghinion al poporului asta, care a ales un alt comunist.
Acum sau niciodată, vara şi visele s-au terminat, a început toamna. Toamna viselor noastre şi poate toamna tuturor celor care ne-au minţit!