Jurnalul de Vineri

Va cădea drobul de sare? Răspundeţi prin DA sau NU!
Cam aşa a arătat referendumul organizat de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare pe tema poluării. Aceasta întrucât, deocamdată, nu se poate vorbi de nici o poluare: societatea Romaltyn, care vrea să extragă aurul cu ajutorul cianurii, nici măcar nu şi-a început activitatea de prelucrare. Şi chiar după ce va începe, poluarea cu cianura rezultată din prelucrare şi neutralizată înainte de depozitarea în iazul de decantare – cum pretinde Romaltyn – se va înscrie în limitele admise de legislaţia în vigoare. Nu aceasta este poluarea care ameninţă sănătatea băimărenilor. Sănătatea băimărenilor ar fi în într-adevăr în pericol numai dacă s-ar produce un accident, având în vedere că prelucrarea cu cianură va avea loc pe raza oraşului. Aşa că referendumul a fost de fapt organizat nu împotriva poluării, ci împotriva eventualităţii ei.
    La drept vorbind, poluatoare nu este cianura – dacă exploatarea cu ajutorul ei respectă normele de mediu în vigoare –, ci sterilul toxic ale cărui pulberi sunt purtate de vânt deasupra oraşului. Adică tocmai sterilul care ar dispărea în urma prelucrării lui cu cianură. Dacă poluarea cu cianură este ipotetică, ea putându-se întâmpla în cazul unui accident, cea cu pulberi este certă, afectează populaţia Băii Mari de aproape 50 de ani – de când se depozitează  sterilul în proximitatea oraşului – şi o va afecta şi de acum înainte, până la dispariţia sau ecologizarea haldei de steril.    
    Pentru ce să fi participat băimărenii la referendum? Că referendumul n-ar fi avut forţa juridică, legală, să stopeze activitatea Romaltyn. Să oprească poluarea inexistentă? Să oprească poluarea ipotetică? Pentru aceasta este suficient ca instituţiile centrale şi locale să se asigure că Romaltyn va folosi „cele mai bune tehnici disponibile” – cum cere Comisia Europeană –, prin verificări stricte ale nivelului de siguranţă a exploatării şi depozitării cianurii după utilizare şi neutralizare. E(ra) suficient ca instituţiile să-şi facă datoria, nu era necesar ca trepăduşii din Prămărie şi Consiliul Local se inventeze un motiv pentru a arunca pe geam peste 3 miliarde de lei vechi – cât a costat referendumul – din banii contribuabililor băimăreni.
    Sigur, marea majoritate a participanţilor la referendum – 95% – au spus, cum era de aşteptat, NU poluării. Se aştepta cineva la o altă reacţie din partea cetăţenilor? Vor oamenii poluare? E vreun om întreg la cap care vrea să fie intoxicat cu cianură? Dar nu numai interzicându-se folosirea cianurii se poate evita poluarea, ci şi prin monitorizarea utilizării ei în condiţii stricte de siguranţă.
    În fond, referendumul era ratat din start. Pentru că stătea pe o sumă de mistificări şi interese obscure. Participarea redusă la vot a băimărenilor, de 12,67% – în condiţiile în care între 17 şi 20, s-a votat cât se votase până la ora 17, semn că politicienii şi-au pus în funcţiune maşinăria de vot clasică, să nu rămână ruşinos sub pragul de 10%, şi în condiţiile în care consilierul local Vasile Vlaşin i-a momit pe băimăreni la vot cu o tombolă – reflectă nu dezinteresul şi lipsa de responsabilitate a băimărenilor, cărora nu le-ar păsa de sănătatea lor şi a copiilor lor, ci lipsa de credibilitate a politicienilor care au regizat mascarada.
    Băimărenii sunt mai puţin naivi decât îşi închipuie şmecherii (din politică şi presă) care cred că îi pot manipula. Din păcate, până acum n-au avut de ales, pentru că partidele au promovat numai nulităţi, afacerişti, gargaragii, profitori, duplicitari, incompetenţi şi, în general, anti-valori.
    Poate că în alegerile pentru primăria Baia Mare va apărea un candidat independent care să nu fi fost amestecat în jocurile politicianiste locale, să spargă alianţa transpartinică a anti-valorilor ce s-a proţăpit în vârful Băii Mari şi să redea băimărenilor încrederea că oraşul lor – nu al politrucilor din toate partidele – se poate conduce şi fără bandiţi.
    Clasa politică locală a intrat în faliment.
    E vremea unui nou început.

Motto:
„Ceea ce face ca un regim politic să fie bun nu este conformarea sa la o normă ideală, ci adaptarea la datele concrete ale istoriei. Un regim neadaptat la realitate se găseşte în mod necesar sancţionat pe termen lung prin tulburări, instabilitate sau chiar revoluţii. Rezistenţa la timp este un criteriu realist pentru definirea idealului politic: cele mai bune regimuri şi în general cele mai durabile sunt cele care guvernează conform realităţilor adaptându-se la ele. Cetăţile fiind diferenţiate prin date geografice, prin populaţie, prin cultură şi istoria lor, nu se poate furniza un model universal de cetate ideală, se poate vorbi însa de unul apropiat de necesităţile vremurilor”
Politica, Ideea cetăţii ideale, Aristotel, 345  î.Hr.

Evenimentele  zilnice la care cetăţeanul român este obligat sa asiste, pasiv sau activ, informat, neinformat sau dezinformat, pot fi numite trăiri sociale.  După cum ştim,  trăirea este un proces sufletesc intens, dorim sau nu, suntem obligaţi să aderăm la această manifestare socială, alternativa ar fi mănăstirea sau orice altă formă de evadare socială. Din nefericire, felul în care ne-am trăit ultimele doua decade ale existenţei noastre sociale ne-au adus la stadiul numit de Thomas Hobbes în De Cive şi Leviathan „bellum omnium contra omnes”, adică „război al tuturor împotriva tuturor”. Acest nivel de contorsiune socială a fost atins în primul rând de structura moştenită din perioada comunismului-ceauşist, la rândul lui alterare profunda a valorilor şi schimbarea lor cu unele false sau  imaginare.
Statul este instrumentul superior de organizare a societăţii umane moderne. Indiferent de orânduirea politică, statul este în primul rând o manifestare politică. Statul este guvernat de partide ajunse la guvernare prin metode legaliste (atenţie, legaliste care nu înseamnă întotdeauna legale) adaptate orânduirii sociale alese sau impuse. O societate masiv neinformată sau dezinformată poate  alege, printr-un proces stabilit şi agreat teoretic, grupări politice care pot practica o politică veleitară, care de multe ori este împotriva intereselor majoritare ale societăţii. Este exact fenomenul pe care-l numesc anti-politica.
Un stat îşi exercită funcţiile prin ceea ce numim instituţiile statului. Parte din ele alese, o alta impuse prin numire, adică prin acordarea dreptului de exercitare a unor funcţii. Elementul principal prin care este statul guvernat îl reprezintă partidele politice. Aceste partide pot obţine guvernarea formând un guvern în opoziţie cu partide care nu au obţinut-o. Echilibrul format între aceste două elemente şi legitimitatea lor creează opţiunea politica. Falsa delegitimare prin manipularea unuia dintre aceste doua elemente, fie guvernare sau opoziţie, creează încă un element anti-politic.
În orice formă de guvernământ, electorii acţionează printr-o „conştiinţă politică”. De obicei, aceasta conştiinţă politică este formată de cunoştinţe politice rudimentare, locale, interese minore, norme cu aplicaţie redusă, sentimente politice specifice. Deformarea acestei fragile conştiinţe politice prin cumpărarea ei cu bani sau alte mijloace materiale, sunt favorabile mituitorului dar participa profund la alterarea procesului politic. Când la aceasta deformare a conştiinţei politice participă şi o masivă campanie mediatică intrăm iarăşi în fenomenul anti-politic.
Organizaţiile politice sunt grupurile sociale formale şi informale care reprezintă şi categorii sociale mai largi, care exercită influenţe, presiuni, propagandă sau agitaţii în favoarea sau în defavoarea partidelor cu acces la conducerea statului. Daca statul poate reglementa prin legislaţia existentă şi impunerea ei, aceste fenomene sunt legitime; fără această reglementare, unele manifestări devin nelegitime şi sunt anti-politice.
Politica practicată în România ultimelor două decenii este de fapt o grosolană anti-politică şi numai prin faptul că ea subminează  interesele societăţii şi bunăstarea ei,  în favoarea unor interese minoritare, care doresc acapararea avuţiei naţionale sau mai exact a ceea ce a mai rămas din ea. Toate partidele politice practică aceasta anti-politică şi toată clasa politică participă la acest fenomen. Noi suntem însă cei mai vinovaţi. Noi o acceptăm!

Bugetarii sătmăreni pot să răsufle uşuraţi. Aceştia au toate motivele să fie bucuroşi, în condiţiile în care nicio primărie din judeţ nu va face disponibilizări de personal. Şi aceasta graţie faptului că toate aceste primării au funcţionat până în prezent cu scheme de personal subdimensionate. Chiar şi acolo unde s-ar fi impus o astfel de măsură, edilii locali au găsit o modalitate de a fenta legea prin înfiinţarea de societăţi comerciale, urmând ca o parte din angajaţi să fie trecuţi pe statele de plată a viitoarei firme. În schimb, conducerile instituţiilor publice deconcentrate nu au primit niciun semnal clar în această direcţie din partea Guvernului, fapt care amână disponibilizările.