26 Ianuarie 2012 | Scris de Cornel Ivanciuc

Arestarea primarului Cristian Anghel părea că i-a băgat în sperieţi pe funcţionarii din primăria Baia Mare. Tania Zaharie, şefa Serviciului Public pentru Asistenţă Socială (SPAS) şi-a suspendat activitatea şi a intrat strategic în concediu fără plată. S-a uitat în jur dacă o vede cineva, – n-o vedea nimeni, că boactării avea treabă politică cu Anghel, motiv pentru care corupţia a rămas acasă la locul ei, – şi-a făcut bagajele şi a tăiat-o în Germania. O să vă întrebaţi de ce nu s-a dus în ţările calde, departe de lumea dezlănţuită, să-şi toace banii la umbra cocotierilor, şi o să vă răspundem deîndată. Tania are legături privilegiate cu Germania, ţară în care şi-a făcut un bloc din banii furaţi sau deturnaţi din bugetul local, că e tot aia. Probabil, s-a grăbit să-şi pună actele în regulă, să-şi şteargă urmele şi să-şi transfere bunurile pe numele unor afini sau persoane de încredere. Din câte se aude, ar mai avea afaceri imobiliare şi în Ungaria, dar asta rămâne de stabilit. De către presă, eventual, nu de către organele de anchetă, care repet, au treabă politică şi lucrează la comandă. Dacă n-ar servi interesele clicii de guvernământ, procurorii ar fi ajuns de mult la afacerile obscure ale şefei SPAS. Care, după ce s-a prins că este la adăpost, şi că anchetatorii nu vor ajunge pe urmele-i, deoarece nu este un pericol politic sau public, a căpătat un tupeu şi mai mare. În nemărginita-i aroganţă, Zaharie a început să confunde curent,  visteria statului cu propria-i pungă. Anul trecut, a fost suprinsă conducând maşina de serviciu, deşi ea figurează ca fiind în concediu fără plată, pe o perioadă de un an de zile. Strâns cu uşa, primarul Cherecheş a promis că va elibera postul, îl va scoate la concurs şi va veghea la buna desfăşurare a întrecerii. Fireşte că Zaharie avea prieteni în primărie, care au anunţat-o pas cu pas, tot ce ce întâmplă în ceea ce o priveşte. Un consilier pus la punct cu delicata-i situaţie, a anunţat-o că cel mai bun lucru pe care poate să-l facă, este să-şi depună demisia. Ce poate să înţeleagă un contribuabil din această halimauă? Că dacă nu eşti membru de partid într-o formaţiune politică aflată în opoziţie, poţi fura liniştit, până la adânci bătrâneţe, convins fiind că dulăii de la DNA nu-ţi vor da de urmă. Ba mai mult decât atât, îţi poţi transfera furăciunea într-o ţară cu care România a semnat toate acordurile posibile, inclusiv cel de extrădare, în virtutea faptului că atât România, cât şi Germania, sunt înhămate la acceaşi căruţă comunitară. Or, cazul Anghel este cea mai bună dovadă că DNA şi DIICOT, ba chiar şi Parchetul General, lucrează la comandă, atunci când e vorba de persoane de calibru sau foarte vocale, din PNL sau PSD. Nu pledăm pentru nevinovăţia lui Anghel, Doamne, fereşte. Anghel a furat şi trebuia să plătească. Dar pe lângă Anghel, mai era un lot, în frunte cu Zaharie, care iacătă este imunm, şi poate fura liniştit.

26 Ianuarie 2012 | Scris de Mirel Axinte

În statul social nu ne încredinţăm sănătatea doctorului şi nici educaţia profesorului. Nu negociem direct. Ne încredinţăm atît sănătatea cît şi educaţia politicienilor. Pe piaţa politică se joacă salariile medicilor şi profesorilor. Poporul vrea educaţie şi sănătate cît mai ieftină, chiar gratuită (o minciună acceptată), poporul vrea cît mai puţină responsabilitate sau chiar deloc. Politicienii îi oferă sănătate şi educaţie ieftine în schimbul votului. Fac asta păstrînd sănătatea şi educaţia la stat, pentru e le folosi ca monedă de schimb contra voturilor, sub justificarea că sînt domenii strategice şi numai statul poate oferi sănătate şi educaţie tuturor, toţi ceilalţi actori fiind iresponsabili (cei care oferă şi cer sănătate şi educaţie). Pentru a putea oferi poporului sănătate şi educaţie ieftine, pentru a-i oferi comoditatea lipsei de responsabilitate, politicienii (populiştii şi stîngiştii) ţin cu dinţii de monopolul asupra sănătăţii şi educaţiei, pentru a ţine în sistem medicii şi profesorii, sclavii care oferă sănătate şi educaţie şi fără de care politicienii nu ar putea trafica sănătatea şi educaţia pe voturi.
Prin reglementare şi absorbţia obligatorie a banilor de sănătate şi educaţie de pe piaţă politicienii reuşesc să păstreze acest monopol şi să evite riscul ca medicii şi profesorii să plece de la stat şi să profeseze la privat. Politicienii nu sînt singurii care doresc păstrarea monopolului acestui sistem. Lor li se adaugă şi funcţionărimea, feudalii sistemelor de sănătate şi educaţie (Raed Arafat e un bun exemplu, ca şi Ecaterina Andronescu, Brădişteanu, Andrei Marga ş.a.). Astfel, poporul e scutit de responsabilitatea sănătăţii şi educaţiei proprii, e scutit, dacă facem abstracţie de şpagă şi meditaţii (două manifestări de bun simţ ale pieţei, atitudini legitime şi normale din partea medicilor şi profesorilor) de negocierea cu medicii şi profesorii. Poporul, cum am mai spus, îşi negociază sănătatea şi educaţia pe voturi. Îşi dă votul politicienilor pentru a primi în schimb comoditatea lipsei de responsabilitate şi educaţie şi sănătate aparent ieftine şi categoric de cea mai proastă calitate. Politicienii ne obligă să dăm bani pe perele şi merele de stat, ne iau cu forţa o parte din bani, spunînd că ne oferă în schimb pere şi mere gratuite. La final, trebuie să acceptăm perele şi merele lor stricate, atîta timp cît nu ne rămîn bani pentru alte pere şi alte mere.
La rîndul lor, toţi cei care fac şcoală pentru a deveni medici şi profesori sînt siguri că vor fi absorbiţi de sistemele de sănătate şi educaţie ale statului, indiferent de cît de incapabili ar fi. Cum am mai spus într-un articol anterior, statul e consumator de diplome, nu de competenţe. Poţi fi o caricatură sinistră de medic sau profesor, atîta timp cît ţi-ai obţinut diploma (prin şpagă, de exemplu) statul te va absorbi în sistem şi te va plăti, cu un salariu de mizerie, ce-i drept. La început. Dacă eşti descurcăreţ, indiferent cît de prost ţi-ai face meseria, ai şanse bunicele să promovezi în sistemul de stat şi să cîştigi mult mai bine.
Iar tuturor acelora care ştiu să-şi facă meseria de medic sau profesor nu le rămîne decît să iasă din sistem, să se apuce de altceva sau să-şi facă meseria într-o altă ţară, în care sînt recompensaţi, atît cît e posibil, de clienţi şi nu de sistem.
Astăzi, în România anului 2012, sistemele de sănătate şi educaţie sînt expresii ale sclavagismului. Gîndiţi-vă că sîntem în Roma antică şi că medicii şi profesorii nu au drept de practică decît ca sclavi ai senatorilor. Niciun medic sau profesor nu-şi poate exercita meseria decît în slujba Senatului. Astfel, Senatul îi va folosi pentru a căpăta bunăvoinţa plebei, plătindu-i cît mai puţin cu putinţă. Dacă i-ar plăti mai mult, ar trebui să mărească taxele şi plebea, obişnuită să înveţe şi să fie oblojită “pe gratis”, s-ar răscula nemulţumită. Astfel, Senatul alege calea cea mai avantajoasă pentru sine: le interzice medicilor şi profesorilor să profeseze în altă parte decît în slujba Senatului, îi „leagă de glie”, îi transformă în sclavi, şi cu ajutorul muncii lor cumpără bunăvoinţa poporului. În timp, date fiind condiţiile, de cele două meserii se vor îndepărta cei cu adevărat înzestraţi şi se vor apropia cei care nu ştiu să facă altceva şi care au nevoie de siguranţa unei pîini zilnice. La final, toată lumea-i fericită: medicii şi profesorii oferă puţin şi prost şi primesc puţin şi prost, Senatul oferă puţin şi prost şi primeşte mult şi bine, poporul îşi oferă votul şi rămîne bou şi crapă pe capete, dar e fericit că nu trebuie să plătească medici şi profesori din banii de circ.

PS. Protestele din zilele astea au reprezentat şi reprezintă, încă, o excelentă oportunitate pentru PDL de a-şi reveni politic şi de a-şi recîştiga electoratul. Din păcate, pedeliştii nu fac altceva decît să legitimeze, tîmp, manipulările şi „revendicările” lui Felix, Hrebe şi Iliescu, violenţele galeriilor şi imbecilităţile ghevariştilor cu bască, smartphone şi eşarfă. „Oamenii au dreptate”, zice Elena Udrea. Care oameni? Oamenii lui Felix, oamenii de la Peluza Sud, omul-Mazăre, omul-cu-colon, omul-turnător sau omul-şobolan?

26 Ianuarie 2012 | Scris de Nora Damian

Am reluat protestul. De la prima oră. Şi de vreo câţiva ani. Mă bănuiesc, de fapt, că protestez şi-n somn: corupţie, justiţie retrogradă, instituţii căpuşate, societate civilă politizată. De media, ce să mai vorbim! Azi m-au trezit grohăielile agonizante de la Balc. Pe pancarta mea se văd stropi de sânge. Degeaba protestez, în zgomotul făcut de atâtea zeci de trăgători, poate doar mistreţii să mă fi auzit. Am plecat înainte să-nceapă chiolhanul. Atmosfera sângeroasă de acolo îmi aduse aminte de alte şi alte simulacre. Simulacru de proteste, simulacru de separare a puterilor în stat. Simulacru de revoluţie, adică lucrătura obscură cu substrat criminal prin care s-a confiscat în ’89, o ţară. Oamenilor nu le trecea prin cap că vânarea lor, bestială, fusese decisă ca parte a unui scenariu. Cu sângele vărsat atunci, şi iute confiscat, din jertfirea a mii de tineri în ceea ce numim de atunci, revoluţie, s-au ştampilat legitimaţii, s-a legalizat un rapt istoric: actul de naştere al regimului democratic în care ne aflăm. Solemnizându-l infam, autorii raptului îl devalorizează cu fiecare comemorare ipocrită. Cu ceea ce au confiscat şi declasat din patrimoniul material-cultural naţional, s-au văzut stăpâni peste toate. Trecut şi viitor, deopotrivă. Capitalul nemulţumirilor e gata de băgat în lucru. Din ’89, toxinele manipulării n-au avut un teren mai favorabil. Orice sistem opune rezistenţă la schimbare, e normal. Dar unul care s-a edificat pe o astfel de temelie mai curând ar arunca societatea-n aer decât să pună umărul, responsabil şi onest, la îndreptarea democratică, a edificiului.Mai ales că, înţărcuit şi păzit prin drept consfinţit constituţional, de către şi pentru structuri, procesul de confiscare seamănă cu o beţie continuă. Ca la Balc.
…Timişoara, Cluj, Sibiu, Bucureşti. Oraşe martir. Autorii masacrului sunt printre noi.Tot ei sunt cei care le-au denumit, astfel. …Să mai protestez? Locurile-s ocupate.Tot de ei şi ai lor. Tot pentru cei sărmani. Cine a confiscat odată, confiscă şi a doua oară. E drept, în alte condiţii. Miroase a cadavre politice. Nerăbdători niscaiva vulturi de pe margine sunt gata de ciugulit. Au simţit că e rost de ospăţ.